PIETON PE STRADA MEA (2)

Locuiesc de multi ani in acest cartier. Strada este mica, cu case vechi, curti lungi si cateva bloculete antebelice. Oamenii care locuiesc pe strada se cunosc, macar din vedere si cand se intalnesc, cei mai multi se saluta. In casa de peste drum de mine locuia de multi ani o familie cu care la inceput ne salutam cand ne intalneam, iar apoi intr-o buna zi am intrat in vorba si in cele din urma, ne-am imprietenit. Multe seri de vara le-am petrecut in curtea lor, sub bolta de vita, cu un pahar de bere in mana, stand de vorba despre cate in luna si in stele. Vremea a trecut, copii au crescut si s-au dus la casele lor si casa, prea mare acum pentru amicii mei, devenise o povara. Asa ca au vandut-o intr-o buna zi unui tanar cu bani si s-au mutat intr-un apartament la bloc. Casa fusese construita prin anii 20 de un negustor si nu suferise prea multe modificari fata de structura initiala, insa ceea ce ii dadea mult farmec, era curtea adanca, cu bolta de vita si plina de liliac si un felinar cu iz romantic aflat in strada, langa stalpul portii, unul din cele 5 felinare care luminau strada.
Noul proprietar, a chemat specialisti care au decis modificari importante ale cladirii si intr-o buna zi s-au declansat lucrarile. Prima actiune a fost taierea stalpului felinarului. Prima oara am crezut ca este vorba despre o manevra gresita si ca stalpul va fi repus la loc, dar sperantele ne-au scazut cu fiecare zi care trecea. In cele din urma, ne-am convins ca felinarul disparuse definitiv, la dorinta tanarului cu bani multi.
Tanarul s-a mutat impreuna cu familia de ceva vreme in casa reamenajata, circula numai cu masina si nu cred ca a facut mai mult de 5 pasi pe propriile picioare pe strada pe care acum locuieste. Daca ar fi facut asta, ar fi putut constata probabil ca toata zona centrala a strazii a ramas in intuneric ca urmare a disparitiei felinarului.
Nici nu pot sa imi dau seama care a fost motivul pentru care a considerat ca felinarul acela de langa poarta casei sale este de prisos si trebuie inlaturat. Iar, daca stam sa ne gandim, felinarul nu era al lui, era al strazii, oamenii aveau nevoie de el ca seara sa vada pe unde calca, nu erau el singurul care sa hotarasca daca este nevoie de felinar sau nu.
Am ramas insa in bezna, datorita egoismului si arogantei acestui personaj! Si cred ca cel mai rau lucru este ca cineva de la societatea care se ocupa de iluminatul stradal a aprobat aceasta infamie, fara sa sa se gandeasca la consecinte. Daca ar veni intr-o seara sa strabata strada pe picioare de la un capat la celalalt poate si-ar da seama de ce efect negativ a avut aprobarea sa.
Situatia de acum de pe strada mea imi aduce aminte de vremurile de trista amintire ale lui Ceausescu, cand intunericul era atotbiruitor si circulam seara cu lanterna.
Cand vin acasa dupa lasarea intunericului, ma orientez cu greu prin bezna catre casa mea, temandu-ma sa nu calc in una din gropile care au rasarit din nou in asfaltul strazii, sau sa nu calc pe gunoaiele aruncate pe strada cu nonsalanta de cei care nu au invatat sa respecte si sa se respecte.
Dupa cum vedeti, este greu sa fii pieton chiar pe propria strada, un loc care ar trebui sa iti fie atata de familiar incat sa poti pasi cu ochii inchisi.